Home » D:News » Fenomen astronomic spectaculos. Când va avea loc „întâlnirea” dintre Venus şi Jupiter

Fenomen astronomic spectaculos. Când va avea loc „întâlnirea” dintre Venus şi Jupiter

Publicat: 20.06.2015
O conjuncţie între planetele Venus şi Jupiter va avea loc pe 30 iunie şi se numără printre evenimentele astronomice spectaculoase din această lună, care vor putea fi admirate cu ochiul liber din emisfera nordică.

Luna iunie se anunţă a fi una deosebit de intensă pentru pasionaţii de astronomie. Pe parcursul acestei luni, Venus şi Jupiter vor continua să se apropie, iar distanţa aparentă dintre cele mai strălucitoare planete de pe bolta cerească va continua să scadă şi va ajunge la un nivel minimal – de 30 de ori mai mic decât de obicei – în seara de 30 iunie.

Conjuncţiile dintre Venus şi Jupiter sunt destul de frecvente, însă se întâmplă destul de rar ca aceste două planete să pară atât de apropiate. Datorită unei poziţionări deosebite, Venus şi Jupiter vor părea, pentru observatorii din emisfera nordică, foarte apropiate una de cealaltă.

Potrivit lui Alan M. MacRobert, senior editor al revistei Sky & Telescope, aceste evenimente astronomice se produc pentru că Sistemul Solar este relativ plat, iar planetele sale gravitează în general pe orbite cuprinse într-un plan denumit ecliptic. Venus poate să se îndepărteze cu câteva grade în raport cu acel plan şi poziţionarea ei reprezintă elementul care determină apariţia acestei conjuncţii cu Jupiter.

Un cer degajat este singura condiţie necesară pentru a profita de acest spectacol astronomic. Fenomenul va fi vizibil timp de o oră şi jumătate după apusul Soarelui. Pasionaţii de astronomie nu vor trebui să aştepte căderea nopţii şi instalarea completă a întunericului, deoarece conjuncţia celor două planete va fi vizibilă încă din timpul crepusculului.

Click pentru a mări

Locuitorii din oraşe nu vor fi dezavantajaţi de această dată, pentru că şi ei vor putea să admire conjuncţia planetelor Venus şi Jupiter, în pofida poluării luminoase. Pentru acest lucru, va fi suficient să privească bolta cerească spre vest. Apropierea dintre Venus şi Jupiter va deveni tot mai perceptibilă în fiecare seară, iar Luna a început să se apropie şi ea de cele două planete, joi.

Luni, 22 iunie, distanţa dintre Venus şi Jupiter va fi de doar 4,8 grade. Marţi, 30 iunie, distanţa aparentă va ajunge la mai puţin de 0,4 grade.

Acest fenomen astronomic spectaculos va putea fi admirat şi din România, atât pe 30 iunie, cât şi pe 1 iulie, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

„Apropierea dintre cele două planete o să se producă în seara de 30 iunie, dar o să fie aproape la fel de apropiate şi pe 1 iulie (…) Se întâmplă să se vadă în aceeaşi direcţie pe cer, pur şi simplu pe aceeaşi rază vizuală. Ele nu sunt apropiate în spaţiu una de alta, doar că se văd în aceeaşi direcţie. Este o chestie frumoasă pentru cei care iubesc cerul, pentru astronomii amatori”, a spus Adrian Sonka.

Acesta le recomandă pasionaţilor de fenomene astronomice să admire Venus şi Jupiter cu câteva zile înainte de 30 iunie, pentru a putea observa modul în care, de la o zi la alta, cele două planete se apropie una de alta.

„Să vezi direct două planete apropiate nu se înseamnă nimic. Frumos ar fi să se uite oamenii la ele în fiecare seară, între orele 21.30 – 22.00, să se uite înspre vest, acolo unde a apus Soarele, pentru a vedea cum, din zi în zi, sunt mai apropiate una de alta, până când o să culmineze cu apropierea din 30 iunie”, a explicat Adrian Sonka.

Totodată, Sonka a precizat că acest fenomen astronomic se întâmplă aproape în fiecare an, însă Venus şi Jupiter nu sunt mereu atât de apropiate.

„Este un fenomen care nu este rar, se întâmplă aproape în fiecare an. Uneori se întâmplă să fie şi mai apropiate, cum a fost în 2013. Însă, uneori, se văd dimineaţa şi cine se scoală la 5.00 să le vadă? Alteori se întâmplă să se apropie când sunt pe cer odată cu Soarele şi n-ai cum să le vezi. Acum se văd seara şi este foarte frumos. Te poţi uita prin binoclu sau, dacă ai un telescop, poţi să le vezi pe amândouă în acelaşi câmp, poţi să vezi două planete cu o privire”, a spus Adrian Sonka.

De asemenea, în cazul în care cerul nu va fi înnorat, Sonka le recomandă celor interesaţi să admire cele două planete, pe 30 iunie şi 1 iulie, până la ora 23.00. „Dar este bine să înceapă să se uite de la 21.30-22.00 şi, timp de aproximativ o oră, o să le poată vedea. Venus şi Jupiter o să sară în ochi, o să fie evidente, o să fie cei mai strălucitori aştri de pe cer în seara aceea, unul lângă altul”, a explicat cercetătorul.

Adrian Sonka a precizat că Venus şi Jupiter vor putea fi admirate atât din oraşe, cât şi din afara acestora, cu condiţia ca orizontul să fie liber. „Pentru că cele două planete nu sunt sus pe cer, sunt mai jos, mai apropiate de orizont”, a mai spus Sonka.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play